Lucian Filip

Lucian Ionuț Filip (n. 25 septembrie 1990) este un un jucător de fotbal român care evoluează la clubul Steaua București. A făcut parte din echipa națională de tineret a României.

Steaua II București

Filip a jucat pentru echipa de tineret a Stelei până în toamna anului 2008, când a fost selectat pentru echipa de seniori. Cu această ocazie Filip a bifat prima apariție în tricoul echipei în șaisprezecimile Cupa României 2008-2009[1] unde echipa sa a pierdut în fața echipei Sportul Studențesc și nu s-a calificat în faza următoare.

Steaua București

După primul său meci la Steaua[1] s-a întors la echipa a II-a doar pentru a reveni în pauza de iarnă după ce l-a impresionat pe antrenorul de atunci al Stelei Marius Lăcătuș. În iulie 2009 el a fost trimis din nou la echipa de juniori. Pe 18 octombrie 2009 el a debutat pentru Steaua în Liga I în victoria contra echipei Politehnica Iași.[2][3][4][5][6] În continuare a fost împrumutat de Steaua la FC Snagov și Concordia Chiajna, echipe antrenate la vremea aceea de Laurențiu Reghecampf, cel care a cerut să-l aibă la dispoziție și la Steaua, astfel oprindu-se seria împrumuturilor. A urmat debutul în Europa League în meciul cu Ajax. În 2013, după ce a reușit o dublă în meciul Steaua-Gaz Metan, care s-a terminat 2-2, Filip a impresionat și a debutat în UEFA Champions League, fiind folosit ca titular în meciul retur cu Legia Varșovia, din play-offul Ligii Campionilor. În noiembrie 2013 a suferit o fractură de tibie și peroneu, care l-a ținut 4 luni pe tușă.[7] A fost operat din nou în decembrie 2014.[8] În mai 2016 s-a accidentat în timpul unui antrenament, suferind de ruptură a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului drept.[7][9]

 

Sursa: Wikipedia.